km0-Puerta-del-Sol-Madrid-foto-IMG_1231.preview

Madrid – un oras de suflet (II)

 Obiective turistice.
Ca punct de pornire in vizitarea Madridul e din km 0, adica din Puerta del Sol. Cel mai bine sa ajungi aici e cu metroul, daca ai cazare in apropierea unei statii de metrou sau chiar langa centru poti ajunge numaidecat, la statia Sol.

 

Este o piata foarte aglomerata, principalul punct de intalnire si tot aici se gaseste placuta cu semnul km 0 si simbolul orasului, o statuie de 20 tone a unui urs ce mananca mure.

 

Plaza Mayor. Inima Madridului, aici se tin targurile de Craciun si diferite evenimente pe parcursul anului.
Mercado de San Miguel. Intre Puerta del Sol si Plaza Mayor, neaparat sa te opresti la cea mai mare piata acoperita din Madrid, piata de bunatati, nu te gandi, aici gasesti fructe de mare si peste proaspat dar si preparate ca tapas, masline, alune, migdale, prajituri, Seara piata se umple, spaniolii vin aici pentru a manca tapas si de a sta de vorba la un pahar de sangria.
Gran Via. Cel mai important bulevard al orasului, principala zona de shopping, aici regasindu-se unele din cele mai cunoscute branduri, dar de departe cel mai cautat magazin este Primark.

Triunghiul de aur: Muzeele Prado, Reina Sofia si Thyssen-Bornemisza – In Prado poti vedea lucrari apartinand lui Velázquez, Goya, Murillo, Zurbarán şi El Greco, Reina Sofia gazduieste celebra pictura Guernica a lui Picasso, dar si lucrari de Dali. Thyssen-Bornemisza este una din cele mai importante colectii private din lume, completeaza triunghiul cu picturile lui Rembrandt, Monet sau Van Gogh.
Bilete de intrare: Prado – 15 euro, Reina Sofia – 8,90 euro, Thyssen-Bornemiza – 12 euro
Palacio Real. Este cel mai mare palat regal din Europa, este resedinta oficiala a regelui, desi Juan Carlos si familia nu locuiesc aici. Este deschis publicului si contra sumei de 11 euro se pot vizita 50 din cele peste 2000 de camere decorate cel mai luxos posibil.

 

Parcul Retiro. Aici este cel mai bun loc bun de a petrece o dupa amiaza linistita, dupa cum ii este si numele. Printre pricipalele activitati pe care le poti face aici este o plimbare cu barca pe lac.

 

Stadionul Santiago Bernabeu. Fie ca esti sau nu fan Real Madrid, un meci pe acest stadion poate fi o experienta unica, daca nu este o zi cu meci, un tur poate fi la fel de extraordinar.
Biletul de intrare costa 24 euro si pe langa o vedere panoramica, poti vizita cu ghid loja presedintelui, vestiarele, tunelul jucatorilor, bancile si gazonul.

 

Centru comercial Xanadu. La 25 km de Madrid se afla cel mai mare centru comerical din Spania si unul dintre cele mai mari din lume, principala atractie aici fiind Snowzone, o adevarata partie de schi si snowbord intr-un mall, dotata cu instalatie de telescaun.Daca ai ajuns aici in plina vara si nu ai echipament de schi, nu e nicio problema, poti inchiria unul, ba chiar poti lua si lectii cu instructor. Daca totusi ti se pare prea mult sa schiezi vara si mai mult, intr-un mall, ii poti urmari pe cei care o fac de la geam, mancand, de ce nu, o inghetata.

Dupa o sesiune de shopping care poate fi foarte epuizanta, aici existand nu mai putin de 150 magazine, poti viziona un film intr-un din cele 15 sali de cinema, sau poti servi masa intr-un restaurant de tip all-you-can-eat Muerde la Pasta.
Dar, atentie, ca sa prinzi un loc la o masa aici, trebuie sa stai la coada cel putin 30 min, dar pentru 14 euro/persoana poti incerca oricare din cele peste 150 feluri de mancare, desert si bauturi.

Madridul este un oras care nu trebuie sa lipseasca nimanui de pe lista de calatorii si cel mai frumos este cand il descoperi la pas, ii afli secretele si traiesti in spiritul vesel al acestor oameni cu “sangre caliente”

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*